NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND UTILIZAREA BRĂȚĂRII DE ACCES ȘI A TURNICHETILOR DE IEȘIRE DIN ZONA CASELOR SELF-SERVICE 

Prin această Notă de Informare dorim să vă prezentăm detalii cu privire la prelucrarea datelor dvs. personale în contextul utilizării brătării de acces Therme precum si utilizarea turnichetilor de iesire, prevazuti cu sisteme de detectie al accesului neautorizat din zona caselor de marcat in regim self service

Vă recomandăm să citiți această Notă de Informare împreună cu Politica de Confidențialitate pentru a obține cât mai multe informații cu privire la modul în care vă protejăm datele cu caracter personal.

Brățările Therme funcționează pe tehnologia RFID (Radio Frequency Identification) care ne permite să administrăm accesul clienților în incinta complexului Therme  într-un mod securizat și eficient. Ne ajută, de asemenea, în eficientizarea procesului de achiziție de produse și servicii și de utilizare a sistemelor informatice puse la dispoziție clienților în cadrul Therme București, pe tot parcursul vizitei.

Utilizarea brățărilor Therme ajută totdată la pseudominizarea identității dvs. atunci când accesați serviciile din cadrul Therme București.

Turnicheții de ieșire din zona caselor de marcat, utilizați împreună cu sistemele automate de decontare a brățărilor Therme, permit clientilor părăsirea incintei fără intervenția personalului. Pentru prevenirea utilizării neconforme (de exemplu, ieșirea simultană a două persoane cu predarea unei singure brățări), Therme utilizează un sistem de alarmă dedicat. O camera video a fost amplasata in proximitatea turnichetilor care analizeaza imaginile video si realizeaza capturi foto atunci cand inregistreaza un eveniment neuatorizat. Aplicația de analiză video utilizează o sistem antrenat să detecteze forma corpului uman (sau părți ale acestuia), fără însă a procesa date biometrice (nu se folosește recunoaștere facială și nici recunoașterea atributelor personale, cum ar fi vârstă, gen, culoarea părului, etc.)

CARE SUNT CATEGORIILE DE DATE PRELUCRATE?

Brățara de acces colectează și devăluie date cu caracter personal precum:

  • Numărul brățării, care reprezintă totodata și numărul vestiarului alocat, dezvăluind inclusiv locația acestuia;
  • ID-ul unic al brățării;
  • Culoarea și tipul brățării (verde/albastră/galbenă/neagră, cu sau fără vestiar) care poate dezvălui tipurile de servicii pe care le-ați achiziționat;
  • Statusul brățării (activă / inactivă) care poate dezvălui faptul că mai sunteți sau nu în incinta complexului Therme;
  • Date cu privire la locațiile accesate (data și ora intrării în complex, data și ora trecerii dintr-o zona în alta, atunci când scanați brățara la punctele de trecere).
  • Date cu privire la serviciile achiziționate (tipul de acces, taxări suplimentare la momentul în care accesați zone pe care nu le-ați achiziționat inițial, durata vizitei, consumație sau orice alte servicii înregistrate pe brățară pentru a fi achitate la plecare, inclusiv informații cu privire la data și ora acestor înregistrări);
  • Date cu privire la utilizarea vestiarului (status: închis/deschis, inclusiv informații cu privire la data și ora acestor înregistrări).
  • Imagine (pentru sistemul de detectie de la turnicheti)

DE CE PRELUCRĂM ACESTE DATE?

Brățările de acces sunt folosite în scopuri precum:

  • Permiterea accesului în Complexul Therme București, precum și a trecerii dintr-o zonă în alta, prin scanarea brățării la punctele de acces/trecere.
  • Securizarea vestiarului alocat (închidere/deschidere) precum și a spațiilor de depozitare dedicate dispozitivelor electronice, precum și investigarea accesului neautorizat;
  • Eficientizarea procesului de achiziție de produse și servicii, inclusiv rezervări în incinta Complexului Therme, în special în zone în care nu ar putea fi utilizate metode convenționale;
  • Verificarea consumației în timp real, prin scanarea brățării în locațiile special amenajate.
  • Verificarea și achitarea consumației înregistrate pe brățară, la momentul check-out-ului;
  • Determinarea gradului de ocupare în timp real;
  • Protejarea identității dvs. atunci când achiziționați produse și servicii în diverse locații ale Complexului.
  • Investigarea și soluționarea reclamațiilor care au legătură cu utilizarea serviciilor Therme;
  • Prevenirea, investigarea și recuperarea prejudiciilor, investigarea furturilor, verificarea incidentelor, apărarea drepturilor în instanță, prevenirea iesirii neconforme pe la turnichetii de iesire sau alte interese legitime.

CARE SUNT TEMEIURILE LEGALE ÎN BAZA CĂRORA VĂ PRELUCRĂM DATELE?

Temeiurile legale în vederea prelucrării datelor în acest context îl reprezintă:

  • Contractul dintre dvs. și Therme pentru facilitarea accesului la servicii și respectarea obligatiilor contractuale, detaliate aici: https://therme.ro/regulament.
  • Interesele legitime Therme, precum:

- eficientizarea procesului de vânzare, ținând cont de fluxul mare de clienți;

- eficientizarea procedurilor de acces si tranzit;

- protecția bunurilor și persoanelor;

- rezervări și programări servicii în locație;

- prevenirea și recuperarea daunelor, prejudiciilor materiale și  financiare;

- apărarea drepturilor în instanță;

- alte interese legitime similare.

CINE MAI ARE ACCES LA DATELE DVS. CU CARACTER PERSONAL?

Datele personale mai pot fi accesate și de către alte părți terțe în măsura în care acest lucru este necesar, în mod rezonabil, în conformitate cu scopurile menționate în această Nota de Informare.

Pentru detalii vă rugăm să consultați secțiunea dedicată din Politica de Confidențialitate.

CUM GESTIONĂM TRANSFERUL INTERNAȚIONAL DE DATE?

De regulă, datele dvs, cu caracter personal sunt stocate și prelucrate pe servere și în locații fizice din Romania și Spațiul  Economic European care oferă un nivel adecvat de protecție, aflate sub incidența Regulamentului General de Protecția Datelor  nr. 679/2016.

Prelucrarea datelor în afara Uniunii Europene și a țărilor care nu asigură un nivel adecvat de protecție, precum Statele Unite se va realiza doar în măsura îndeplinirii  condițiilor menționate la secțiunea “transfer internațional de date” din Politica de Confidențialitate.

CÂT TIMP VĂ PĂSTRĂM DATELE?

Evaluăm periodic perioadele de stocare pentru a ne asigura că vă păstrăm datele doar atât timp cât este necesar în raport cu scopurile urmărite.

Criteriile în baza cărora stabilim duratele de păstrarea datelor sunt:

- termenele legale de păstrare, acolo unde  este cazul.

- obligații contractuale în care dvs. sunteți parte, daca este cazul.

- interesele legitime Therme.

Ștergerea se va realiza doar în măsura în care respectivele date personale nu mai sunt necesare pentru alte scopuri.

CARE SUNT DREPTURILE DVS.?

În scopul utilizării datelor dvs. personale pentru scopurile menționate, aveți următoarele drepturi:

  • Dreptul de a fi informat;
  • Dreptul de acces la date;
  • Dreptul la rectificarea datelor inexacte sau incomplete;
  • Dreptul de ștergere a datelor, sub condițiile prevăzute de lege;
  • Dreptul la restricționarea prelucrării;
  • Dreptul la portabilitatea datelor către un alt operator, în condițiile prevăzute în lege;
  • Dreptul de a vă opune prelucrării;
  • Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice asupra dvs. sau vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă, cu excepțiile prevăzute în legile de protecție a datelor.
  • Dreptul de a vă adresa unei autorități de supraveghere.

ACTUALIZAREA NOTEI DE INFORMARE

Informațiile prezentate în această Notă de Informare vor fi revizuite periodic pentru a reflecta orice schimbare cu privire la activitățile de prelucrare curente.

Vizitați periodic această pagină pentru a vă asigura că aveți mereu informațiile actualizate.

Cu toate acestea, în cazul în care intenționăm să modificăm în mod semnificativ modul în care utilizăm datele dvs. personale, vă vom notifica în prealabil.

Ultima actualizare: Februarie 2026